[…]Cu alte cuvinte, avem în față întreaga operă poetică a lui Patrel Berceanu. De aici poate porni munca hermeneutică și axiologică a istoriei literare, căci în mod cert Patrel Berceanu are un loc în istoria poeziei: prin curbele interioare ale liricii sale derivate din existența curentă, prin centrele de atenție poetică aduse în discursul liric și pe alocuri prin înnoirile de limbaj poetic.

Am citit cu foarte mare dificultate romanul De partea întunecată a fluviului (2024), publicat de Viorel Prodan la editura Litera, în cadrul colecției „Pantazi”. Afirmația de mai sus pare să aparțină unui nebun: este vorba de o carte scurtă, scrisă cu mare economie de mijloace literare, complet lipsită de artificii sau de „experimentalisme”, cu personaje puține și precis conturate: copiii Matei și Roxana, bătrânii meseriași

În Libertatea interioară (Ed. Trei, 2020), autorii Christophe André, Alexandre Jollien și Matthieu Ricard orchestrează o conversație de o delicatețe rară între știință, filosofie și spiritualitate, fiecare dintre autori reprezentând o ramură pe care se suie sensurile libertății. Cartea, născută din dialogul lor, este un tratat, dar unul pe care l-am putea numi un atelier de conștiință, o explorare în trei voci a condiției umane contemporane și a căilor de eliberare interioară.

După 7 ani de la gustul cireșelor (Charmides, 2018) – perioadă în care a publicat două cărți de proză –, Ștefan Manasia revine cu volumul de poezie Sursele obscure (Casa de Editură Max Blecher, 2024). Continuă acea formă poetică pe care o cunoaștem în poezia lui încă din Amazon și alte poeme (2003) – ca la toți congenerii săi, maturizată, saturată –, dar acum parcă aduce fermenți noi.